Asa cum in
istorie se raporteaza totul la marile evenimente ale omenirii: Nasterea lui
Iisus Hristos, cele doua razboaie mondiale cand vorbin despre perioadele
antebelice, interbelice sau postbelice, asa si viata mea se raporteaza la
perioada de dinainte de operatie si la cea de dupa Nu pot vorbi despre mine ca
despre un totunitar. Sunt doua entitati diferite intr-un singur corp . Corp
care de fapt nici el nu mai este la fel.
1). Asa am
intrat in spitalul Universitar Bucuresti:
Sanatoasa
aparent, plina de viata
Si asa am ajuns pe parcurs: dupa 2 luni de „
lagar”
Deznadajduita,
asteptand sa mor, cheala, bolnava, paralizata.
Eram
fericita si spun asta din tot sufletul. In 2009 eram studenta in anul lI la
Universitatea Bucuresti, facultatea de linbi si literaturi straine, sectia
polona- engleza, iremediabil indragostita de limba, literatura si cultura
polona. Visam sa pot pleca cu bursa Erasmus pentru un semestru la studii in
Polonia, sau macar la scoala de varapentru o luna. Imi placea foarte mult si
caminul in care stateam, care doar ce se daduse in folosinta fiind complet
renovat, scapand de gandacimea si gerul din caminul precedent. Toate mergeau ca
pe roate si nimic nu prefigura nenorocirea si suferinta ce aveau sa vina in scurt
timp. Aceasta experienta m-a marcat profund si iremediabil pentru toata viata.
Inca nu am descoperit cine sunt cu adevarat, pentru ca acum sunt un fel de
amestec intre trecut si prezent. Cand vorbesc cuiva despre mine vorbesc la
trecut, pentru ca multe nu mai coincid din cauza imineputintei mele fizice care
nu imi permite sa ma deplasez singura. Cum as putea spune in prezent ca imi
place sa conduc sau sa inot, sa dansez, cand acum aceste activitati imi sunt
straine desuete. Inca nu ma pot obisnui cu mine, cu conditia de pacient din
care nu ma mai ridic. Cateodata spun ca imi este dor de mine , pentru ca cea
din prezent nu sunt eu. Sunt prea ambitioasa si energica sa ma complac in
aceasta stare de plafonare. In prezent toata energia mea se mobilizeaza pentru
recuperare, asta devenind telul meu pentru viitorul apropiat. Cunosc foarte
bine ce inseamna durerea, desertaciunea, neputinta asteptarea, poate a unui tren care nu va mai veni
niciodata. Ce nu te omoara, te face mai puternic, spune un proverb romanesc si
tind sa cred k este adevarat, pentru ca perioada de 3 ani, din 2009 pana azi
m-a schimbat profund, facandu-ma pe de o parte mai muternica si totodata mai
sensibila. Am invatat multe, am descoperit oameni de tot felul. Daca ma vindec
complet , i-as multumi Domnului ca mi-a dat o astfel de boala pentru ca in
felul asta am avlat lucruri despre mine pe care inainte nici nu le banuiam. Nu
mi-as fi inchipui vreodata ca sunt atat de puternica, dar consider ca este
suficienta atata suferinta si ca am invatat ceea ce trebuia sa invat din acest
cosmar, dar nu stiu ce plan are in continuare Dumnezeu cu mine. Eu abia astept
sa redevin cea de dinainte din punct de vedere fizic, pentru ca asta ma doare
cel mai tare acum. Vreau sa imi reiau viata din punctul n care am lasat-o, am
abandonat-o fara voia mea. M ulta vreme am simtit ca nu traiesc decat biologic,
pentru ca respir, imi bate inima si ca am murit spiritual. Este greu sa scriu
despre mine ceva obiectiv pentru ca sunt un amalgam de sentimente si stari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu